Se dau bani de la stat pentru mame. Ce sume pot primi și în ce condiții

de: Ana Anițoiu
19 09. 2023

Se dau bani de la stat pentru mame. Femeile pot primi un ajutor financiar înainte de a naște și după naștere, în anumite condiții.

Ajutor financiar pentru mamele cu nou-născuți

Femeile pot primi un ajutor financiar de la stat la nașterea copiilor lor, în funcție de orașul în care locuiesc. În Capitală, acestea primesc un stimulent financiar pentru nou-născuți în valoare de 2.500 de lei pe nou-născut.

Conform legii, persoanele eligibile sunt părinții sau părintele nou-născutului sau nou-născuților cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului București de cel puțin șase luni înainte de depunerea cererii.

O altă condiție pentru acordarea acestui sprijin financiar este ca nașterea să fie înregistrată într-o maternitate din cadrul unităților sanitare cu paturi de la nivelul municipiului București.

Stimulentul financiar se acordă o singură dată, pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere, părinților care depun dosarul în termen de o lună de la nașterea copilului.

Vouchere Materna pentru femeile însărcinate

De asemenea, statul acordă voucherele Materna pentru femeile însărcinate care îndeplinesc următoarele condiții: au vârsta de peste 18 ani, au domiciliul stabil de cel puțin șase luni în Municipiul București la data depunerii cererii sau viză de reședință de cel puțin o jumătate de ani în Capitală la data depunerii cererii și cel puțin 10 săptămâni de sarcină.

Fiecare voucher Materna are valoarea de 1.000 de lei. Acesta se împarte în tichete de câte 50 lei. Se acordă două astfel de vouchere: primul imediat după procesarea cererii, iar cel de-al doilea după intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, la cererea femeii însărcinate. Acordarea de rest în bani la vouchere este interzisă.

Fiecare femeie însărcinată beneficiază de vouchere în valoare de 2000 de lei, indiferent de numărul feților. În cazul sarcinilor gemelare, valoarea voucherului nu se dublează.

Femeile însărcinate care depun inițial dosarul începând cu săptămâna a 24-a de sarcină vor primi doar a doua tranșă a voucherului, în valoare de 1000 de lei.